– Alo da!
– Salut, ce faci?
– ….
– Trebuie să vorbim ceva…Sunase un prieten, Bogdan, convenim să ne vedem la o cafenea în oraș.
Ne întâlnim, îi chemase și pe Tavi și Vali.
Bogdan venise cu o propunere nebunească, pe moment de altfel, să vizităm Țara de foc și Patagonia.
Trebuie să recunosc că m-am uitat de două ori în portofel, plus la n factori…Pe de altă parte, ideea aceasta de aventură mă atrăgea, argumentele și insistența lui Bogdan m-au făcut să mă decid.
Toți avem un punct comun: fotografia. Patagonia este renumită pentru peisajele sale și este un paradis al naturii.
Planul este să închiriem o mașină și să vizităm cât de mult putem. Vali a mai fost în zona în urmă cu 10 ani. Tavi un inginer metodic, s-a ocupat de multe detalii organizatorice.
Acum pot fi multe povestite dar pe scurt, un pic de context legat de fotografii și de fapt ce vă interesează 🙂
Zborul cu avionul București – Istanbul – Sao Paulo – Santiago de Chile – Punta Arenas durează peste 24 de ore. Un chin pentru mine cu picioarele lungi… Ca idee, drumul în total a durat către 36 de ore. Pe un sens.
Seara în Punta Arenas, vizităm parcul central, statuia lui Magellan și luăm masa la Luna, un local plin de turiști cu aspect de cabană în interior, tapetat de afișe și etichete din toate colțurile lumii. O supă din fructe de mare și un pește la felul doi, sunt o binecuvântare după gustările din avion.
Prima impresie pe care o am despre localitate, despre zonă, este dată de clădiri, destul de scunde și sub semnul improvizației, parcă niciodată terminate. Centrul arată cât de cât ok.
Către Ushuaia și retur
După o noapte în Punta Arenas, a doua zi ne ocupăm să găsim o mașină de inchiriat. Deși Tavi rezervase inițial una de la Europcar, o lipsă de comunicare și poate de interes, formalitățile pentru a trece frontiera în Argentina nu erau rezolvate și a trebuit să căutăm altă mașină.
O zi pe jumătate pierdută… traversăm cu bacul Canalul Beagle către Porvenir.
Traversarea durează către două ore, un vânt rece, austral, ne biciuiește fața, curiozitatea este mai puternică decât confortul și stăm în mare parte din traversare, pe punte.
Aproape de sosire, un frumos apus ne răsplătește așteptarea.
Multe vase de pescuit abandonate pe mal, hale metalice scunde cu acoperiș tip iglu sunt un indiciu al vremii aspre și al vânturilor
Din Porvenir pornim către sud, ocolind Bahia Inutile (Golful Inutil) pe un drum pietruit.
Ne prinde noaptea pe drum, căutăm un loc de cort, dar vântul și zona deschisă ne face să continuăm.
Căutăm ceva adăposturi la intersecție de drumuri, gen refugiu montan… găsim dar pline de turiști, plus că era către miez de noapte.
Ajungem până la rezervația Pingüino Rey unde dormim în mașină.
Înainte de răsăritul soarelui, dăm de o turmă de guanaco, un animal cameloid, din America de Sud. Îi pozăm cu frenezie, apoi aveam să aflăm că sunt foarte răspândiți. Dai de ei și la o pișare în tufe.
După o noapte chinuită în mașină, dimineața vizităm pinguinii.
O mică rezervație de pinguini regali. Surprinzător de mulți vizitatori pentru un loc la dracu în praznic în mijlocul pustietății.
Ne întreabă dacă avem rezervare… ne uităm perplecși dar ne primesc și pe noi.
Ca o paranteză, au o obsesie cu rezervările, și trecerea cu bacul a trebuit să o rezervăm de dimineață. Pentru o zonă foarte puțin populată, pentru noi pare o ciudățenie, dar așa funcționează ei.
Câteva cuvinte despre zonă, este foarte rarefiată ca populație, mergi 100-150 de km între un oraș și altul. Garduri pe marginea drumului – mii de km, ferme din loc în loc, multe părăsite.
Vizităm colonia de pinguini regali (Aptenodytes patagonicus), o experiență inedită și frumoasă. Cumva îmi venea să mă ciupesc, chiar văd pinguini???
După vizita la pinguini, pornim la drum și practic ocolim Golful Inutil pâna în dreptul micii localități Cameron. Pornim spre sud către Pampa Guanco unde vom și dormi.
Drumul pe malul mării este frumos, faleze, pampas, guanaco pe toate gardurile.
De la Cameron intrăm în zona Timaukel și practic în parcul natural Karukinka, peisajul se schimbă, încep să apară păduri, râuri limpezi, turbării, mlaștini. Cum acolo este toamnă, început de iarnă, pădurile sunt superbe. Am făcut o obsesie din a fotografia pădurile lor.
Am stat ore în șir fotografiind copaci contorsionați și îngălbeniți. Plini de licheni, trunchiuri moarte împletite cu altele vii, un spectacol de care nu te săturai. Un aer proaspăt, curat, respirăm cu tot corpul, ne cuprinde o stare de bine, vecină cu o amețeală euforică.
Trecem pe lângă o dragă auriferă, semn că există aur în albia râului.
Traversăm Rio Grande, vedem un pod istoric construit aproximativ în 1918. Rio Grande fiind un râu relativ mare și foarte renumit pentru pescuit de păstrăv. Bogdan ne spune că cele mai mari concursuri de pescuit păstrăv din lume au loc pe Rio Grande.
Pe seară ne oprim într-un camping în Pampa Guanaco, o localitate micuță încă în construcție, un mic aerodrom în zonă. Campingul aflat la marginea localității, practic în pădure, oferă un cadru de vis, copaci bătrâni, plini de licheni, căsuțe cu platforme pentru corturi, un adăpost suplimentar pentru vânt. Unul dintre cele mai frumoase locuri unde am dormit cu cortul.
Noaptea a fost odihnitoare și aveam nevoie de odihnă. Începutul pentru mine nu a fost prea grozav, o bacterie probabil de la mâncarea din avion, mi-a dezechilibrat digestia.
Dimineața ne răsfățăm cu o masă delicioasă și o cafea bună. Pornim către granița cu Argentina prin Paso Río Bellavista. Pe drum admirăm iarăși pădurile, guanaco și un stol de Ibis ce pășteau agale prin iarba.
În jurul amiezii ajungem în graniță prin Paso Río Bellavista, peste râul cu același nume.
Punctul de frontieră de la Chilieni este micuț, niște cabane din prefabricate este cam tot.
Doi graniceri amabili, ne privesc curioși. Probabil suntem la fel de exotici ca și nouă acele locuri. Drumul este totuși unul secundar, frecventat de localnici mai mult.
Intrăm în Argentina printr-un punct de graniță la fel de micuț. Unul dintre graniceri somnoros, își întreabă colegul în ce zi suntem :)) și schimbă datele pe ștampilă, presupunem că de multe zile nu a mai trecut nimeni pe acolo sau cel puțin turiști.
Ne mai oprim pentru fotografii pe drum de câteva ori. O capelă ne oferă un cadru hipnotizant. Un lucru neobișnuit în mijlocul pustietății, la marginea pădurii.
Ajungem în orașul Rio Grande iar de aici pe asfalt până la Ushuaia.
Ushuaia
Începe ploaia spre final și ajungem pe noapte la hotel în Ushuaia.
Aici vom dormi două nopți dar practic avem o zi disponibilă de vizitat. Un timp infim la cât are de oferit zona. Ieșim la o plimbare prin oraș și să facem mici cumprături.
Dimineața ieșim în port și căutăm o excursie, o paletă largă de oferte, luăm un mic vaporaș ce oferă o atmosferă mai cochetă și intimă față de imensele catamarane cu sute de turiști.
Vizităm o mică insulă plină cu lei de mare. Pe drum, o balenă ne face semn cu coada.
Vremea este minunată, aerul rece, ploaia de aseară s-a transformat în ninsoare, pe crestele munților.
De pe mare se vede localitatea Ushuaia și munții în fundal, cu Glaciarul Martial.
Excursia pe mare, are încă o oprire pe o insulă ce este și rezervație naturală, este o zonă stâncoasă ce oferă un punct de belvedere al zonei.
Numai zona Ushuaia, ar merita cel puțin o săptămână pentru a o vizita.
Ushuaia este un oraș micuț, azi turistic, fiind un punct de plecare spre diferite zone turistice sau spre Antarctica. Este cel mai sudic oraș al lumii.
După-amiază vizităm ceva zone muntoase din jur, traversăm un cartier presupunem locuit de băștinași. Case-cabană, uneori improvizate dar cu Toyota Hilux la intrare. Probabil că Toyota Hilux este cea mai întâlnită mașină în Țara de foc și Patagonia. Facem ceva fotografii nocturne cu orașul și portul de pe un deal.
Seara luăm cu toții masa în oraș și ne bucurăm de o masa delicioasă cu fructe de mare.
Cazarea a fost la o mică pensiune, cochetă, aproape de centru.
Dimineața pornim către San Sebastian, este înnorat și uneori ploua mărunt. Ne propunem să trecem pe continent și să ajungem cât de mult putem în nord către El Chaten.
Ne mai oprim pentru câteva fotografii pe drum deși lumina nu este grozavă.
Cateva turbării ne captează privirea și ne bucurăm de peisaj.
Drumul către San Sebastian este mai rapid, mergem pe șosea, prindem vânt puternic ce ne limitează viteza. Facem o pauză și admirăm Atlanticul de Sud.
In apropierea falezei Cabo Domingo, se află și un loc de rugăciune și probabil de comemorare a morților și de venerare a lui Gauchito Gil, un fel de erou, sfânt local, ce a fost executat și îi sunt atribuite minuni după moarte.
Este o tradiție de a împacheta steaguri roșii sau de a picta în roșu sanctuarele de venerare lui Gauchito Gil, având în vedere că este culoarea care caracterizează Partidul Autonomist din provincia Corrientes.
Trecem de San Sebastian, ne îndreptăm către Bahia Azul și vrem să traversăm Strâmtoarea Magellan cu bacul. Vântul foarte puternic ne ține pe loc mai bine de două ore, se înnoptează și ne pierdem speranța că vom apuca să trecem cu bacul. Totuși vantul mai slăbește și prindem ultima cursă pentru acea zi. Traversarea este una pe întuneric aproape total pe bac, tangajul creeaza un sentiment straniu mai ales pe întuneric.
Ajungem aproape de miezul nopții la Rio Gallegos, ne cazăm la un hotel vechi ce îl găsim deschis.
Citește și continuarea: El Chaten
