Dor de Delta



Prima dată am ajuns în Delta Dunării în 2010, la invitația și insistența lui Tibi Tioc, un împătimit și pasionat de natură.
Unele experiențe sunt atât de intense încât le cauți retrăirea constant.
Fiecare revenire a fost unică, cumva aceleași locuri dar cu o față și haină diferită. De la natură la oameni…
Ultima revenire a fost în aprilie anul trecut, totuși amintirile proaspete. Bogdan Csillag imi spun: hai și anul acesta! Mă uit în folderul cu fotografii și retrăirile se declanșează… le împărtășesc în neantul internetului.
După nouă ani în care viața a șlefuit în personalitatea privitorului, Delta Dunării se relevă cu noi fațete și inedite perspective, atât ale vieții umane cât și ale naturii.
Ca și om într-o coajă de barcă înconjurat de ape, mlaștini pline de stuf, te simți infim, natura vrea sa te acapareze, să te integreze, să te recupereze. De fapt de asta și mergem acolo…
Plutind pe ape zărim o construcție pescărească inundată, natura parcă râde de planurile omului, iar omul știe pentru că totul are un aer de improvizație.

În dorința de frumos, un tablou pictat este agățat pe peretele frontal deasupra apei. Scena în sine este una picturală.

 

 

Este primăvară, apele sunt mari acum, pescuitul interzis, oamenii nu se vad, s-au retras ei acum. Verdele este crud și păsările în jurul cuibului.

 

Drumul până în deltă a fost lung, suntem amețiți de oboseală, vantul umed și rece ne face sa ne îmbrăcăm cu toate hainele  avute la îndemână.
A doua zi  ne trezim devreme și pornim din Crișan spre Letea.
Într-o pauză de dezmorțit picioarele pe o mică insulă, zărim deasupra apei un leagan improvizat ce se bălăngănea în bătaia vântului. Senzația este una stranie, ne imaginam un copil de pescar ce se leagănă deasupra apei. Scaunul de plastic cu picioarele amputate pare desprins dintr-un scenariu de filme horror.
Câțiva metri mai încolo vedem și o colibă din trestie și lemn, chiar rustică. În față, o sobă cu cuptor improvizată din pământ pare un altar închinat stomacului și instinctului de supraviețuire.
Ce este straniu este tocmai lipsa oamenilor!

 


Norii se retrag și soarele ne încălzește fața, trecem printre șiruri nesfârșite de sălcii înflorite. Oglinda apei dă o dimensiune dublă peisajului.
Dintre tufele de sălcii țâșnește un Codalb   pentru o clipă înțepenim, este imens, până ne dumirim ce este și să îl fotografiem se îndepărtează și ne arată coada alba. Nu are cum să nu te impresioneze…



Ajungem în satul Letea, un cadru suprarealist ne întâmpină. O briza ușoară aduce vocea lui Edith Piaf de la un radio vechi. Clădiri ce abia mai stau în picioare, unele au renunțat… O turmă de căluți păroși tropăie pe nisipul străzii principale. Melodia se gată și o voce în limba rusă continuă.

 


În sat il vizităm pe Costel și ne tocmim să ne ducă până în pădure cu căruța.
La marginea pădurii, ne privește un cal sur cu o privire blajina dar sălbatic și neatins de om, pare un spirit al pădurii ce ne cheamă să îl urmăm, asta și facem. Se face nevăzut în desișul pădurii. Privirea lui este una memorabilă.

Pădurea este inundată. Un peisaj desprins din cărțile Fraților Grimm ne copleșește cu frumusețea sălbatică. Stejari seculari, plini de mușchi și licheni dar încă fără frunze, creează în reflexii coloane dese și infinite.

 

Zilele următoare colindam pe diverse lacuri, ghioluri și canale facem fotografii clasice cu pelicani, egrete și alte animale (ca la Discovery). Ne bucurăm de aroma unei cafele făcută în barcă și înconjurați de natură.

Cum Delta este mereu imprevizibilă, la o cotitură de canal dăm de un cadru demn de a ilustra epoca Post Ceaușistă. Rămășițe ale mărețului plan comunist de a transforma Delta în zonă agricolă și circulabilă cu mașina, se mai ivesc din loc în loc. Cum natura are socoteala ei… O rămășiță de pod-tunel încadrează o văcuță ce păștea iarba sub apă.
Te freci la ochi, te mai uiți încă o dată și apoi zâmbești 🙂
Vom reveni!

 




Te-ar putea interesa si urmatoarele articole:




Adauga comentariu:


XHTML: Poti folosi aceste etichete : <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>


4 + unu =

  • O vorba

    O fotografie nu trebuie explicata, trebuie sa vorbeasca de la sine.