A doua parte a călătoriei în America de sud Este drumul din Țara de Foc către El Chaltén
Din Ushuaia pâna in El Chalten sunt puțin peste 1000 de km. Reușim să îl facem în două zile. Trecerea cu bacul plus granițele – Argentina – Chile – Argentina au durat mai mult de cât am estimat. Din Țara de Foc – partea argentiniană, pentru a ajunge în nord, la El Chaltén, a trebuit să traversăm prin Chile.
Câteva aventuri la graniță, probabil îi fac pe vameși să se țină de burtă de râs minute bune.
În principiu în Chile nu ai voie să introduci produse din carne, lapte și fructe crude. Cam uitasem de ele… Într-un punct de control, câțiva ofițeri de vamă, femei, frumoase de altfel, fac verificările actelor și ne sunt controlate bagajele din mașină, la un moment dat, Bogdan din spatele mașinii ne cheamă disperat să îl ajutăm, un cofraj cu ouă cade și se sparge pe asfalt în vamă, mno… ne-au căzut ouăle la propriu! Ne face semn să ne cărăm! Plecăm cu rușine și mutre de masculi plouați!
Drumul de la Rio Gallegos la El Chaltén ne ia o zi. Facem multe opriri pentru a admira peisajul. Întâlnim primii struți sălbatici din America de Sud. Peisaje ce ar duce în extaz orice geolog.
După o mică oprire în zona El Calafate pentru alimentare, pe seară ajungem în El Chaltén.
O lumină superbă și dramatică cu nori lenticulari ne întâmpină la intrare în El Chaten. Crestele faimoșilor munți se ridică deasupra localității. Suntem rupți de oboseală.
Cazarea este la o mică cabană – apartament din localitate, relativ ok la un băștinaș.
El Chaltén, este o mică localitate în Argentina la baza Anzilor Cordilieri, cel mai lung lanț muntos din lume. Localitatea El Chaltén, este un punct de plecare în diferite trasee de munte.
În altă ordine de idei din ce am văzut la fața locului este un fel de “Vama Veche” a muntelui din Argentina. Strânge turiști din toată lumea, hipioți din America, Europa, băștinași și tot felul de idei colorate despre viață, munte…și pi**a măsii! Întâlnești occidentali cu priviri tâmpe pe străzi sau în mijlocul pustietății dar și alpiniști, montaniarzi, experimentați.
În apropiere este localitatea El Calafate la 214 km (pe șosea). În El Calafate există aeroport și practic orașul este o poartă pentru turiști. Tot în apropiere este și ghețarul Perito Moreno, o zonă extrem de populară și plină de turiști tot anul. Deși am intrat de două ori în oraș, am evitat să vizităm ghețarul din motive de aglomerație. Am căutat zone mai puțin aglomerate. Majoritatea turiștilor ce intră în El Chaltén probabil vin din El Calafate prin aeroport.
Este marți, 1 aprilie. Dimineață avem în plan să intrăm pe traseu și să urcăm la Laguna de los Tres unde este o priveliște minunată cu Cerro Fitz Roy, o ploaie măruntă și încă multă oboseală adunată ne ține în cabană o vreme. Plecăm după ora 12 spre traseu.
Ajungem la o gheretă unde plătim taxa de parc. Aproximativ 180 lei de persoana (35 euro)/zi , de patru ori mai mare pentru turiști străini față de argentinieni.
Plătim intrarea în parc și toată lumea ne spune că este târziu… Rangeri ne sfătuiesc să ne ducem numai până la Laguna Capri. Totuși plecăm spre varf. Ploaia sporadică pornește iarăși. E frumos și pe ploaie. Traversăm o turbărie pe podețe de lemn, culorile sunt vibrante, roșu cu galben, verde și uneori în depărtare ghețari albaștrii.
Cu cât urcăm, crește și vântul ușor în intensitate. Am trecut de mult de Laguna Capri, ieșim în gol alpin. Norii se risipesc. Un peisaj minunat ne răsplătește efortul. Întâlnim alți drumeți dar mult mai rar, majoritatea fac drumul de întoarcere.
Vântul suflă puternic, de la tricou și fleece ușor trec la geaca de puf și căciulă groasă.
Ajungem pe seară la Laguna de los Tres. Nori de apă sunt spulberați din lac, în vârtejuri, de vântul puternic. Facem câteva fotografii și căutăm un loc mai adăpostit pentru a lua ceva gustări. Între timp se potolește vântul și avem un luciu de apă pe lac pentru a face fotografii cu reflexii. Nu este perfect dar măcar nu mai sunt valuri mari.
Apusul este în spatele celor trei vârfuri. Ne bucurăm de ultimele raze și pornim la vale. În curând pornim lanternele frontale. Drumul de întoarcere pare mai lung.
Ziua de miercuri (2 aprilie) este dedicată urcării la Laguna Torre și Glaciarul Torre. Vremea se anunță favorabilă. Ieșim pregătiți de drumeție. Cer înnorat… în 15 minute începe să ningă, totul alb!
Așteptăm să treacă frontul de ninsoare. Câteva aventuri cu mașina închiriată pe o pantă… opinci de vară pe o mașină grea.
Vremea are panurile ei! Un cadru de la fereastra cabanei din El Chalten, inainte de a porni pe traseu.
Plecăm iarăși pe traseu, târziu după ora 11… Zăpada este moale de 5-6 cm.
Treptat cerul se deschide. Ajungem într-o zonă de platou, ceva turbărie, în apropiere de camping. Găsim în apropiere de potecă un mic lac, o baltă mai mare dar un loc perfect pentru fotografii. Tufele colorate roșu – galben aprins, creează un contrast de poveste cu albastrul munților acoperiți de zăpadă.
Ne pierdem în fotografiat ca niște copii în jocul lor. Suntem în extaz vizual!
Ne rupem cu greu de acea baltă și după încă un mic efort ajungem la Laguna Torre.
Multă lume, turiști care fac baie, pentru impresionat gagici, în apa rece de aproape zero grade.
Mici ghețari plutesc la suprafață, desprinși din ghețarul mare.
Lumina nu este extraordinară. Este un contre jour puternic. Totuși ne simțim norocoși față de ce vreme a fost dimineața. Facem cam tot ce se poate din punct de vedere fotografic. Ne bucurăm de priveliște și de măreția muntelui. Soarele se duce după creste. Vântul începe să agite apa.
Pornim pe drumul de întoarcere.
Ne mai oprim în zona turbăriei, cerul este de un roz pal în spatele crestelor, lumina moale, difuză, aproape de ora albastră, copacii ruginii ne mai oferă un spectacol ce merită memorat cu aparatul foto.
Continuăm traseul la lumina lanternelor frontale.
Ne minunăm de cerul cu stele al emisferei sudice.
Ajungem aproape de miezul nopții la pensiune.
Următoarea zi este destinată drumului către Torres del Paine.
Ca un rezumat, zona El Chalten, merită explorată mult mai mult. Două zile este foarte puțin. Probabil undeva la o săptămână ar fi ideal. Vremea este foarte schimbătoare. Pentru a prinde condiții bune de fotografiere și vizitare este nevoie de timp sau de noroc!
