Ziua de joi este destinată drumului spre Torres del Paine.
Pornim în jurul amiezii, după ce ne organizăm cu bagajele și eliberăm cabana. Dăm o tură pentru a cumpăra ceva suveniruri pentru cei de-acasă. Prea multă inspirație nu avem plus paleta restrânsă de obiecte.
Vremea este senină și deosebit de frumoasă, parcă să ne facă în ciudă.
Vedem doi condori și un vultur ce se înfruptau dintr-un stârv de guanaco.
După aproximativ două ore de mers cu mașina traversăm Rio La Leona, un râu frumos ce face legătura între Lago Viedma și Lago Argentino. Ambele Lacuri sunt formate din topirea ghețarilor.
Atât Rio La Leona cât și cele două lacuri au o culoare albastru-verzui, un contrast plăcut cu vegetația uscată și munții în fundal. Oprim pentru câteva cadre foto.
Imediat după plecare constatăm că avem pană la roata dreaptă din spate. Înlocuim cu greu roata stricată cu roata de rezervă. Cauciucurile sunt foarte uzate.
Pornim spre El Calafate pentru a remedia pana și să avem o rezerva.
A fost dificil să găsim o vulcanizare, probabil fiecare se descurcă cum poate.
Cauciucul este distrus, cautăm să cumparam altul nou. La singurul magazin de cauciucuri, vânzătorul încearcă să ne vândă la un preț de patru ori mai mare plus că nu se potrivea cu dimensiunile exterioare admise în talon.
După mai bine de o oră de căutări, ajungem la un mic atelier auto ce aveau și service de roți.
Rezolvăm cu un cauciuc second hand.
Ca o paranteză, majoritatea oamenilor au fost destul de săritori, să ne ajute, să ne simțim bine. La fel și la cazări, cu mici excepții.
Treaba cu cauciucul avea să ne mai coste o zi pe drumuri. Sunt întârzieri ce se amplifică…
Cum multe drumuri nu sunt asfaltate, după acest episod, hotărâm să continuăm numai pe asfalt. Ne propunem să facem un ocol prin Rio Turbio – Puerto Natales. Punctul de graniță Argentina- Chile este în apropiere de Rio Turbio. Ajungem pe seară la graniță după ora 21. Aveam să aflăm că am ajuns prea târziu, granița s-a închis cu câteva minute în fața noastră.
Tragem la un hotel din Rio Turbio și ne bucurăm de o masă gustoasă.
Vineri dimineața suntem în graniță ca să trecem în Chile. După lecțiile învățate, ne debarasăm de ultimele banane și fructe rămase. Adică le mâncăm! Trecem fără probleme.
Ajungem în Puerto Natales, un oraș mai mare, pentru a cumpăra mâncare pentru Torres del Paine. Facem plinul rezervorului și continuăm.
Pe drum întâlnim câțiva “ganaderos” cu o turmă de oi. Păreau desprinși din filmele Western.
Desiguri, oprim să le facem fotografii. Oamenii amabili ne zâmbesc!
Intrăm în rezervație pe la Laguna Amarga. Plătim taxa de rezervație și mai continuăm cu mașina câțiva km. Ajungem în Campingul Central în jur de ora 13. Mulți turiști părăsesc parcul. Nu avem rezervat loc de cort, așteptăm să se elibereze ceva platforme.
În jur de ora 15 reușim să intrăm în zona corturilor și să ne instalăm. Vremea este rece, cerul acoperit de nori. Din fericire nu este zăpadă pe jos. Cineva strigă: puma, puma! Nu reușim să o vedem, cineva mai norocos îi făcuse o fotografie. Probabil veneau să caute resturi de mâncare în jurul corturilor. Totuși sfioasă și prudentă. Nu am reușit să vedem deloc o pumă.
Mai facem o plimbare și o recunoaștere de traseu pentru ziua următoare. Vremea se anunță mai puțin grozavă în următoarele zile. Hotărâm să rămânem în Campingul Central. O variantă recomandată ar fi să urcăm până la refugiul Chileno și să avem rezervate două zile pentru Lago Torres. Așa ne dorisem inițial dar multe mici lucruri neprevăzute au dus la reducerea timpului disponibil în Torres.
Sâmbătă dimineața ne trezim cu noaptea în cap. Pornim către Lago Torres. Cerul este închis. Traseul este de maxim 11 km, nu pare mult. Pe noapte ne rătăcim la o bifurcație.
Din fericire aveam o aplicație cu hărți pe telefon. Revenim imediat pe potecă.
Trecem relativ repede de refugiul Chileno. Traseul urmărește firul văii o bună parte, teoretic pe curbă de nivel, are nenumărate urcușuri și coborâșuri fapt ce te obosește destul de mult, atât la urcare cât și la coborâre. Traseul potecii nu este unul tocmai prietenos cu drumețul și ne întrebăm ce logică au avut…
La răsărit suntem încă pe traseu. O rază de soare iluminează cele trei vârfuri pe un fundal noros dramatic. Din păcate suntem încă departe… Lumina ține relativ puțin.
Ultima parte a traseului este o urcare mai susținută. Întâlnim ceva turiști în coborâre de la lac. Probabil au urcat de la refugiu. Ajungem la lac în jur de ora 10. Suntem singuri, facem câteva cadre. Lumina nu este prea grozavă. Așteptăm.
Încep să apară turiști, la un moment dat locul se aglomerează, parcă eram pe o plajă. Deși este vânt și frig sunt etalați mușchi, fese, ochelari de soare… selfie-urile curg în toate direcțiile, se fac vloguri, discursuri motivationale, o lume pestriță amuzantă.
În scurte momente, soarele îsi arată fața. Vântul la fel are și el puține ferestre în care se oprește. Urmărim un moment în care luciul apei să oglindească vârfurile crestelor.
Hotărâm să plecăm înaintea mulțimii. La coborâre găsim poteca blocată de un lanț, aveam să aflăm că după ora 14 nu mai este permisă urcarea în traseu.
Ajungem pe ziua la corturi. Ne relaxam la o bere la un restaurant din Camping.
Duminică dimineață fugim cu mașina la câteva puncte fotografice (mirador) chiar dacă vremea nu era promițătoare avem baftă de câteva raze de soare. Avem parte de o lumină excelentă la răsărit și un pic mai târziu o reflexie buna a munților în Laguna Pehoe.
Revenim la corturi, împachetăm și pornim către Punta Arenas. Mai oprim pentru o fotografie de grup lângă Laguna Amarga.
În apropiere de Punta Arenas. la marginea unui mic lac, vedem un stol de Flamingo. Deja este seară târziu, fotografiem cu ISO mare, din păcate calitatea are de suferit.
Ajungem pe noapte în Punta Arenas.
Punta Arenas
Luni dimineața predăm mașina închiriată și facem o plimbare prin oraș. Căutăm cadouri, suveniruri pentru cei de acasă, facem fotografii. Pe seară avem avionul spre Santiago de Chile unde schimbăm avionul pentru Istanbul via Buenos Aires.
Când vizitezi acele locuri, realizezi ce viață dură au dus primii exploratori, coloniștii, dar și suferința provocată băștinașilor. Încă sunt zone în care viața este aspră. Mâncarea este mai scumpă, venituri mai mici, distanțe mari.
Sunt dependenți de combustibilul fosil iar mașinile electrice, pentru ei par a fi o utopie îndepărtată. Combustibilul este la jumătate prețul față de noi. Semnal la telefon și internet este doar în apropierea localităților.
Ultima zi în Punta Arenas avea să fie cu ceva adrenalină. Datorită schimbării fusului orar Argentina – Chile sau din alte motive, telefoanele noastre erau cu o oră în urmă. La ultima masă în oraș am aflat că suntem în urmă cu o oră. Am renunțat la masă și am fugit la aeroport. Probabil cea mai scumpă cină pe care nu am mâncat-o 🙂
La aeroport aveam să mai primesc un boost de adrenalină. În grabă toată lumea a luat bagaje și a înghesuit care pe unde a găsit loc în taxiuri. Când ne regrupăm, constat că îmi lipsește geanta cu echipamentele foto. Fug repede la taxi și din fericire era parcat în fața aeroportului, găsesc geanta pe jos în dreapta șoferului. Nu o observase nici șoferul, probabil căzuse de pe scaunul din față. În final totul s-a terminat cu bine.
Acum partea nevăzută a lucrurilor, totuși Patagonia este la capătul lumii, este sigur dar uneori cam ești pe cont propriu și niște măsuri de siguranță sunt recomandate, bani de rezerva…
Să călătorești în grup, costurile se împart și te susții reciproc însă uneori oboseala, disconfortul, lipsa de somn, stresul, alte opinii, o glumă sarcastică, pot isca anumite tensiuni și iritări, contează și cum le rezolvi după ce trec.
Partea bună este că deși uneori pare departe sau imposibilă o asemenea călătorie, cu un pic de curaj este mai posibilă și abordabilă decât o vedem înainte.
Un prieten m-a întrebat: cu ce sunt mai deosebiți munții aceia față de ai noștri?
Este altă lume, altă vegetație, altă faună sălbatică, altă atmosferă (mult mai curată). Probabil este noutatea!
